Statisticile recenziilor sunt aduse în baza analizei paginilor Facebook ale agențiilor turistice din Chișinău. Paginile au fost selectate în mod aleatoriu. Câte companii turistice din Moldova există pe Facebook?

Îmi vine greu să dau o cifră exactă. Eu am analizat 66 la număr. La sfârșitul articolului poți descărca fișierul Excel cu paginile analizate. Dacă știi mai multe agenții, vino cu link-uri în comentarii. Cine mă plătește pentru articolele cu analiza recenziilor?
Feedback-ul primit în urma articolului despre analiza cluburilor de sport din Chișinău, a fost unul înțepat și furtunos. De la: “e formulat prea dur” și “cine te-a plătit?” până la raportarea postării către Facebook 🙂
Afirm cu mâna pe inimă că o fac din propria inițiativă și fără interes pitit. Sursa cifrelor este expusă public, oricine mă poate verifica. Iar dacă mai ai dubii, să știi că îmi convine când gândești că sunt plătit. Nu insist. Vrei? Presupune. Când există vorbe împrejurul tău, există și publicitate, corect? 🙂
Acum, la treabă!

TRANSPARENȚA AGENȚIILOR TURISTICE DIN CHIȘINĂU

Recenziile pe Facebook cluburilor de sport din Chisinau
După câte vezi, 81% din cele 66 agenții analizate au secțiunea cu Recenzii deschise. Iar 19% (adică 12 companii) consideră că nu trebuie să te intereseze feedback-ul și experiența anterioară a clienților săi. Vrei – cumpără, nu – #pșol. Țin să menționez aici, că 3 din cele 54 pagini cu recenzii deschise nu au note. Să dau și link-uri? Poftim: Tez MoldovaBosfor TourNavelia Tur.

NOTELE AGENȚIILOR TURISTICE DIN CHIȘINĂU PE FACEBOOK

Recenziile pe Facebook cluburilor de sport din Chisinau
Majoritatea agențiilor au note bune. 22 din 66 agenții au nota 5 pe linie. Încă 18 companii au notele între 4,5 – 4,9. De remarcat și codașii:
1. Nota 3,1 o are agenția – Acord Travel Chisinau, cu 8 note de 5 și 7 note de 1.
2. Nota 3.0 o are agenția – Planeta Tur, cu o singură recenzie din 2015.

TOP 5 AGENȚII TURISTICE DIN CHIȘINĂU CU CELE MAI MULTE RECENZII

top agentii turistice din Chisinau cu cele mai bune recenzii
Cele mai multe mărturii au primit următoarele agenții:
1. Admiral Tur – 66 recenzii (3,4k fani, nota medie – 4.6). E de remarcat aici, că pagina a acumulat notele pozitive în câteva fluxuri cu 2-3 luni repaus între ele. Din 66 recenzii primite, agenția a răspuns de 4 ori: 3 ori la recenzii pozitive și 1 dată la recenzie negativă.
2. Favorit Tur – 64 recenzii (7,5k fani, nota medie – 4.9). Această agenție are 1 singură recenzie cu nota 1, dotată cu 3 octombrie 2015. Majoritatea recenziilor sunt doar evaluări lipsite de conținut. Deși, cele cu text – par a fi sincere. Din câte am observat, compania nu comunică în recenzii.
3. Stil Tur – 64 recenzii (4,0k fani, nota medie – 4.6). Pagină cu 57 recenzii pozitive și 7 negative. Răspunde clienților și încearcă să soluționeze problemele. Cazuri de remarcat nu sunt.
4. Fabrica Tur  – 63 recenzii (9,6k fani, nota medie – 4.8). Agenția are câteva recenzii negative la începutul anului 2016. Mai exact – 2 recenzii. Una cu nota 1 și alta cu nota 2. Mărturiile pozitive conțin mult text, comunicarea pare a fi sinceră.
5. Mouzenidis –  59 recenzii (8,1k fani, nota medie – 4.3). Această agenție intră în toate top-urile de aici. Cele mai multe recenzii, cele mai multe note pozitive și cele mai multe note negative 🙂 La ea revin pe parcurs.

TOP 5 AGENȚII TURISTICE DIN CHIȘINĂU CU CELE MAI MULTE NOTE DE 5

top agentii turistice din Chisinau cu cele mai bune recenzii
Acest top este constituit din agențiile din topul anterior, doar că puțin repoziționate.
1. Favorit Tur – 63 recenzii cu nota 5,
2. Admiral Tur – 58 recenzii cu nota 5,
3. Fabrica Tur – 57 recenzii cu nota 5,
4. Stil Tur – 57 recenzii cu nota 5,
5. Mouzenidis – 48 recenzii cu nota 5.

TOP 4 AGENȚII TURISTICE DIN CHIȘINĂU CU CELE MAI MULTE NOTE DE 1 ȘI 2

top agentii turistice din chisinau cu cele mai rele recenzii
1. East West (4,1k fani) – 10 recenzii negative din total 43, cu nota medie 4.0. Majoritatea scrise în engleză. Până în 2016, notele de 5 par a fi simulate. Ca și cele de 1, de fapt 🙂
Cum înțelegi asta?
Recenzie negativa East West Travel Agency

2. Mouzenidis (8,1k fani) – 9 recenzii negative din total 59, cu nota medie 4.4. Recenziile negative sunt vii. Răspunsurile companiei – puțin oficializate, dar prezente în comentarii. Respect 🙂

recenzie negativa mouzenidis travel moldova
3. Baza De Odihna Go Tur (5,2k fani)  – 9 recenzii negative din total 46, cu nota medie 4.2. Ce să zic?) “În rest… Recomand” )))
recenzie negativa Baza de odihna Go Tur
 4. Sestri Pugacevi – (1,3k fani)  – 9 recenzii negative din total 36, cu nota medie 4.1. Multe recenzii negative sunt reale și întemeiate. Compania tace.
recenzie negativa Pugaciova Tur

RUBRICA SPECIALĂ – ȘMECHERII INGENIOASE

Agenția Panda Tur și poziția ei față de Recenzii

 Mare mi-a fost mirarea să nu dau de secțiunea recenziilor în pagina agenției. Cum așa? Peste 47 mii fani, activitate zilnică pe Facebook, clipuri video, evenimente, postări, albume cu poze din călătorii. Și fără recenzii? Intri pe site, faci un scroll peste oferte fierbinți și găsești recenziile din Facebook. Îți imaginezi? Uite așa:
recenzii Panda Tur

Când dai click peste recenzie, se deschide pagina Facebook cu mărturia clientului, (nu și pagina cu toate recenziile):

recenzii Panda Tur

Cum se face asta? Cum ascunzi recenziile negative de ochiul clientului? Am publicat această întrebare în comunitatea – Social Media în Culise.

Mihai Cebotari, unul din membrii comunității, mi-a deschis secretul. E vorba de Facebook Reviews Plugin care permite filtrarea recenziilor. Ceva de genul:

facebook review plugin
facebook review plugin

Ce părere au membrii comunității despre această șmecherie?

Marin Iurie: Primitiv să permiți să vorbească doar de bine. Pentru mine personal e mai valoros când o persoană scrie review negativ, iar compania își arată grija venind cu explicații sau încearcă să rezolve problema. Mai ales că pe Facebook un review poate lăsa oricine. Când vezi doar review-uri pozitive – apar dubii.

Emilia Staver: Eu am avut experiență foa-a-a-a-rte neplăcută cu ei. Probabil de asta au și ascuns recenziile. Nu îmi pare ok. Dacă ești pe atât de bun, cum te consideri – lucrează cu clienții nemulțumiți. Plus, hai să nu uitam, e un serviciu de turism, unde feedback-ul, testimonials și impresiile contează foarte mult. Și ei asta ascund? Not cool!

Alexandru Badarau: Ca consumator, lipsa instrumentului de recenzii pe Facebook, mă pune din start pe gânduri și e un minus foarte mare. Înseamnă că au ceva de ascuns.

Dar tu ce părere ai?

Post Scriptum

Atenție! Informația este actuală pentru luna mai 2017. Menționează sursa, dacă hotărăști să reinterpretezi cifrele.

Comentează știrea