Dacă tot lucrez acum la elaborarea identității vizuale și a logo-ului comunității, mi-am amintit de un material foarte util despre Elaborarea Misiunii și Viziunii a unei companii. L-am primit anul trecut de la Cristina Postolachi. Ei, cum l-am primit? 🙂 Ea pe atunci frecventa niște cursuri organizate de EBRD Women in Business și avea o mapă cu materiale de la aceste instruiri. Eu am răsfoit această mapă și am fotografiat cât am reușit 🙂

De ce avem nevoie de Misiune și Viziune?

Formularea Viziunii și Misiunii Companiei este o etapă prin care trebuie să treacă fiecare Antreprenor. Unii își încep activitatea de la această etapă, pentru alții ea apare abia peste ani de zile. Nu am un răspuns exact când anume trebuie să le creezi și tu. Tot ce știu e că Misiunea și Viziunea stau la baza Strategiei de Marketing și te vor ajuta nespus de mult atât în generarea conținutului pentru mediul online, cât și în acțiunile tale offline. Personal, eu conștientizez importanța lor, de aceea, am și publicat acest articol.

Viziunea Companiei. Ce este, de fapt, Viziunea și cum se dezvoltă aceasta?

Viziunea strategică descrie situația dorită după o anumită perioadă definită în condiții ideale, pornind de la situația actuală. Aceasta determină direcția de dezvoltare și motivează la acțiune. Cu alte cuvinte, viziunea companiei trebuie să răspundă la întrebarea Unde ne-am dori să fim?

În plus, viziunea trebuie să fie:

  • Bazată pe valorile comune
  • O imagine atractivă și plină de încredere a viitorului
  • Ceva care nu este încă real, dar poate fi adus la viață în gândurile noastre
  • Locul în care începe ziua de mâine
  • O formă mai pozitivă și mai clară viitorului
  • Farul care te ghidează în activitate

O viziune puternică ar trebui:

  • Să dea energie celor care o urmează
  • Să stabilească standarde pentru perfecțiune
  • Să construiască punți între trecut și viitor
  • Să fie realizabilă pentru cei care o aplică
  • Să aibă tangență cu istoria, cultura, tradiția și valorile din jur
  • Să fie consecventă în raport cu situația actuală și misiunea organizației
  • Să evalueze realist și informativ posibilitățile viitoare
  • Să tindă către perfecțiune și să reflecte idealurile înalte
  • Să ofere direcții viitoare clare pentru dezvoltare
  • Să inspire entuziasm și să încurajeze loialitatea
  • Să fie bine articulată și ușor de înțeles
  • Să reflecte atitudinea unică, comună a celor care au creat-o

Recomandare! Găsește timp și privește interviul video cu Eugen Boico despre Marketing, Publicitate și Creație în Moldova

Exemple de Viziuni:

  • Să fim o companie cea mai de succes și cea mai importantă în tehnologia informației la nivel mondial, IBM
  • Să punem un PC în fiecare birou din America, Bill Gates, Microsoft
  • Șase Honda în fiecare garaj, Honda Motors, 1990
  • De a fi distribuitorul Leader în Europa, Grupul Orbico
  • Creăm în Republica Moldova un mediu de afaceri corect, competitiv și sustenabil, Dreamups Innovation Campus

Instituția va tinde spre perfecționarea sistemului vamal, astfel încât Serviciul Vamal al Republicii Moldova să se bucure de o apreciere înaltă și să fie recunoscut ca fiind una dintre cele mai moderne, eficiente și transparente autorități de stat, Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

Cum te văd alții sau ce este misiunea

Misiunea definește ce ar trebui să facă o firmă sau un grup pentru planificarea strategică în realizarea viziunii. Misiunea ar trebui să răspundă la întrebarea Cum se îndeplinește viziunea atunci când se utilizează resursele existente? Declarația misiunii ar trebui să indice modul în care dorești să fii văzut de ceilalți.

O misiune puternică ar trebui să fie:

  • Orientată spre Utilizatori
  • Realistă și Realizabilă
  • Motivantă
  • Specifică
  • Flexibilă
  • Clară

Recomandare: Află cum să îți promovezi eficient blogul. Descoperă Ghidul practic în elaborarea și implementarea strategiei de Content Marketing

Exemple de Misiuni:

  • Suntem doamne și domni care servesc doamne și domni, Ritz Carlton Hotels
  • Oferim un mijloc pentru deplasarea în sus și în jos a persoanelor și a bunurilor, mai fiabil decât oricare altul în lume, Ascensoare Otis
  • Rezolvăm inovativ probleme imposibil de rezolvat, 3M
  • Facem oamenii fericiți, Walt Disney
  • Misiunea noastră este să aducem pe mesele Dvs. produse sigure din punct de vedere alimentar, satisfăcând gusturile tuturor și oferindu-vă tot ce e mai bun, mai divers, mai sănătos și accesibil, Franzeluța
  • Noi aspirăm spre combinarea armonioasă a doleanțelor acționarilor noștri cu satisfacerea maximală a cerințelor consumatorilor și cu protecția intereselor generațiilor prezente și viitoare, Sudzucker Moldova
  • Misiunea noastră este de a acorda, prin activități de consultanță, informare și instruire, sprijin profesionist firmelor, organizațiilor publice și neguvernamentale din Republica Moldova în efortul lor de a deveni organizații model, respectate de clienți, investitori și competitori pentru calitatea înaltă a serviciilor și produselor oferite, Axa Management Consulting

Exercițiu: Declarația Viziunii și Misiunii

Urmează acești 2 pași simplu:

  1. Formulează misiunea și viziunea pentru întreprinderea ta,
  2. Prezintă celorlalți și discutați împreună despre posibile îmbunătățiri.

Simplu, nu-i așa? 🙂

P.S. Dacă vrei mai multă informație la acest subiect, vezi documentul: