Înainte de a deveni jurnalist, Dorin Galben a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie. Apoi, și-a încercat talentul în ale scrisului la un ziar, apoi televiziune, până a ajuns… la propriul canal de interviuri pe YouTube și un nume impunător în rândul Influencerilor din Moldova. 

Ce părere are despre Influencer Marketing, cum își alege invitații la interviuri și ce canale preferă în promovarea activității sale, Dorin ne-a povestit în timpul Live-ului dedicat subiectului de Influencer Marketing pe grupul Social Media în Culise.

Vrei să vezi Live-ul? Click aici și înscrie-te în grupul Social Media în Culise.

1. Dorin, pe ce principii îți selectezi invitații la interviuri?

Eu aleg oameni care sunt vizibili, dar merg și pe subiecte interesante și controversate. Să vorbești cu un medic pediatru sau cu un obstetrician-ginecolog nu e chiar popular, dar adună vizibilitate. Cred că pot aduna audiență destul de mare indiferent cu cine aș face interviul. Contează abordarea corectă și informativă.

2. Ce preferi? Facebook, Instagram sau YouTube, și de ce? 

Eu sunt nou pe Instagram. Abia am observat că acest canal funcționează foarte bine și trebuie să mă organizez să postez și acolo. Acum o fac din plăcere. 

Pe YouTube m-am mobilizat abia acum un an jumate. Și tot cred că trebuia mai rapid s-o încep. Publicul e diferit în funcție de canal. Pe Facebook publicul e mai răutăcios, pe Instagram e foarte prietenos, pe YouTube – cel mai răutăcios, foarte înțepat.

3. Ce părere ai despre Influencer Marketing? Accepți colaborări cu branduri?

Pentru oameni care produc un content mai nișat, mai profund, devine o problemă să te asociezi cu un brand, cu un produs. Pe de altă parte, de ce să creezi comunități, dacă nu te simți bine să promovezi în fața lor un anumit produs?

Nu am atât de multă publicitate cum o au cei cu o audiență mult mai mică. Eu nu prea am acceptat branduri de haine sau încălțăminte, barterurile nu mă interesează, veniturile mele sunt, în majoritatea lor, de pe Patreon și monetizarea de pe YouTube, care e una foarte bună. 

Eu nu sunt dependent de publicitate. În cadrul interviurilor am o colaborare de lungă durată cu un brand de vinuri. Este o anumită taxă simbolică pe care ei o echită pentru a-mi acoperi cheltuielile de producție. 

Eu nu fac barter, nu prea accept branduri de haine, încălțăminte. Doar o dată, în cadrul unui interviu am promovat un brand de hăinuțe pentru copii, care îmi sunt niște prieteni. În special am colaborat cu oameni care se respectă, în cadrul campaniilor electorale am îndemnat oamenii să iasă la vot, particip în campanii sociale, cum ar fi combatea manipulării și fake news. Am multe solicitări, dar le aleg pe cele care nu-mi vor păta numele sau proiectul. Nu fac pe Instagram Swipe up la produse. 

Obiectivul meu este ca omul care își face publicitate prin intermediul meu să nu iasă în pierdere. Să fac ceva creativ. În funcție de canal și tipul conținutului, atragi diferiți parteneri. Pe Instagram, de exemplu, pot să râd. Contentul e altfel. E mai personalizat. Aici aș putea avea parteneri diferiți de cei ca la Un Show de 2 galbeni, de exemplu.

4. Ești ok să răsune numele brandului în timpul interviurilor pe care le faci? 

Foarte mult depinde ce brand. Dacă e de proastă calitate – evident că nu. Sunt foarte atent la ceea ce promovez. Încerc să caut informații despre acest brand și tot ce s-a vorbit despre el în ultimul timp. Să nu fie nou pe piață, să nu fie neclar ce e cu el, să nu aibă un sediu undeva dubios. 

Încerc să fiu atent. Audiența nu este o simplă cifră. Trebuie să ai respect față de comunitate. Ceea ce promovezi trebuie să fie creativ și chiar mai bine filmat decât interviul propriu-zis. Mizez pe colaborări pe termen lung, pentru un preț simbolic, care să-mi permită să-mi acopăr cheltuielile de producere, și mă bucur că există interes. 

Evident că în selectarea mea în calitate de Influencer pentru colaborare, numărul vizualizărilor este elementul care atrage brandurile.

5. Cum e Influencer marketing pe vreme de Coronavirus? 

Crește numărul de urmăritori. De când a început coronavirusul, s-au adăugat 10 000 urmăritori noi pe Instagram. Am ajuns la aproape 43 000. Crește numărul la fiecare 2 zile aproape cu 1000 de urmăritori. Asta e foarte mult.

Dar presupun că la finalul carantinei e posibil urmăritorii să plece masiv și mulți influenceri să nu înțeleagă cauza. Pentru că acum oamenii privesc orice, din plictiseală. Lumea e foarte activă, implicată. Chiar și cei care până acum nu erau foarte activi. Eu fac video care să fie privite, de aceea, aleg subiecte în trend. Merg pe actualitate și asta mi se pare normal.

6. Care e greșeala începătorilor în Vlogging și Influencer Marketing?

Problema e că nu sunt consecvenți, nu au continuitate. Și eu, când nu am ce posta, caut informații de actualitate. Mai cu seamă în cazul interviurilor. Caut ceea ce e interesant la moment. E activitatea care îmi place și îmi permite să mă dezvolt. 

Ca Influencer, ești într-un mediu care se schimbă foarte rapid și tu trebuie mereu să generezi ceva nou. Când vii cu un format nou, ca interviurile, de exemplu, tu atragi altă audiență, și trebuie să te adaptezi acestui nou format și cerințelor publicului.

7. Ce te-a motivat să te lansezi pe YouTube?

Un Show de 2 Galbeni a fost lansat pe Facebook. Peste 1 an și ceva am înțeles că trebuia să mă lansez din start pe YouTube, unde audiența crește un pic mai greu, dar unde algoritmii sunt previzibili pentru o perioadă mai îndelungată. 

Dar, oricum, am rămas și pe Facebook, cu 130 000 urmăritori și peste 80 000 aprecieri la pagina Un Show de 2 Galbeni. Acum am vreo 35 000 de abonați pe YouTube și peste 40 000 urmăritori pe Instagram. Instagram este descoperirea mea în ultimele luni. 

Am decis să merg pe YouTube, deoarece am observat că produceam câte o emisiune pe zi, adică 5 pe săptămână, 20 pe lună, și adunam doar 10-20 000 de vizualizări. Și după ce am filmat un episod pentru Un show de 2 Galbeni și l-am postat pe YouTube, am adunat peste 50 000 vizualizări în 2 zile. Atunci am înțeles că trebuie să mă reorientez.

8. Cum crezi, ce va fi cu TV-ul peste 10-15 ani?

Nu va fi nimic, pentru că avem public cu vârsta de 45-50 de ani, care urmăresc TV-ul, asta vine din perioada sovietică, când acești oameni urmăreau doar TV. Când generația noastră va ajunge la vârsta 45-50 de ani, cea a TV-ului, probabil că acest canal își va pierde din popularitate. 

Televiziunile în continuare o să existe, poate cu mai puțină publicitate. Asta se va întâmpla când agenții economici o să înțeleagă că impactul este totuși pe online, și nu la TV, când tu poți, cu câteva sute de euro, să-ți faci o campanie bună prin intermediul câtorva vloggeri/influenceri. Există oameni creativi care pot vinde un produs de calitate.

9. De ce ai ales să mergi pe formatul interviurilor?

Nișa interviurilor e bună și permite multor oameni să crească. Interviul este un format interesant. Depinde cine e invitatul și cât de pregătit ești tu.

Timp de 3 luni, de exemplu, de la 16 000 abonați pe YouTube am ajuns la 34 000. Am depășit 200 000 vizualizări la un video. Numărul de abonați a explodat. Au apărut mulți agenți economici care vor să colaborăm. Apar instituții foarte serioase, dornice de colaborare.

10. Cum administrezi hate-ul din comentarii?

Dacă e un comentariu răutăcios – ignor. Uneori e chiar mai bine să taci. Un hate mare aduce și multă vizibilitate. Dacă interviul nu se discută, înseamnă că nu este reușit. Dacă oamenii critică – e și, probabil, datorită întrebărilor bune. Mă deranjează dacă se scrie rău despre invitați. Atunci moderez comentariile, dar foarte puțin – doar în comentariile foarte urâte. 

Cel mai mult hate a adunat interviul cu Katy Black. În schimb, acest video mi-a adus și cea mai mare vizibilitate pe YouTube. Katy are peste 300 000 abonați.

11. După ce criterii îți alegi invitații?

În primul rând, să-mi fie mie interesant mie. În al doilea rând, să fie interesant pentru public. Să aibă o audiență și să fie tematica interesantă, fără tabu-uri. 

Încerc să diversific conținutul. Eu niciodată nu mi-am propus să aduc doar politicieni sau vedete în interviuri. Vreau ca oamenii să nu-și dea seama cine poate fi următorul invitat.

12. Cum crești audiența și o menții?

În primul rând, prin constanță. Îmi propun să postezi minim 1 dată pe săptămână. Pe Instagram trebuie chiar zilnic să postez și cât de poate de diversificat. Apoi, prin sinceritate. Trebuie să fii corect față de oameni. Chiar dacă critici, trebuie să fii corect și obiectiv în critica ta. Să fii corect și față de tine. Spun ceea ce gândesc, dar fără a leza onoarea omului. 

În al treilea rând, trebuie să fii mai bun din punct de vedere tehnic. Să îmbunătățești calitatea video, lumini, de exemplu. Pe mine aici mă ajută finanțarea de pe Patreon. Eu impun anumite condiții. Patronii nu pot influența tipul conținutului pe care îl generez. Ei pot veni doar cu sugestii și eu pot să țin sau să nu țin cont de ele. Cei mai mulți mă susțin anume pentru contentul politic. Drept mulțumire, există opțiuni de a oferi acces Premium, înaintea tuturor la noile video.

13. Ce ai prefera: bani din Patreon sau bani din colaborări cu brandurile? Sau și una, și alta?

Cei care donează nu au pretenții ca să eu fac un conținut după preferințele lor. Ei mă susțin pur și simplu pentru că fac ceea ce fac. 

Dar când primești anumite oferte de colaborări cu brandurile, oamenii au anumite așteptări în promovare. Eu văd altfel promovarea, pentru că știu ce prinde la publicul meu și le propun o abordare mai complexă pe toate 3 canale. Eu nu merg pe oferte cu Swipe up. Mi-ar plăcea ca în Moldova să existe cultura de crowdfunding, ca oamenii să susțină influencerii. 

Peste 90% din susținătorii mei pe Patreon sunt moldoveni din diasporă. Eu prefer o mie de patroni a câte 1$, decât 100 a câte 100$. Când pleacă unul a câte 100$ – tu, ca Influenceri, simți asta. 

Din păcate, la noi încă nu există cultura de a dona pentru un produs online. La noi îți impun restricții. Aș vrea branduri și colaborări care ar avea încredere în formatul și propunerea mea, una mai complexă. Rolul oamenilor care au audiență este să aducă utilitate. Acum ar fi cazul să se unească vocile Influencerilor, mai cu seamă, pe timp de Covid.

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu sau povestește despre el prietenilor pe rețelele sociale.