Ții minte Piramida lui Maslow? În vârful ei stă aprecierea și recunoașterea semenilor. Cam despre asta este Personal Branding: să devii apreciat, întrebat și remunerat pe măsură într-o nișă – e și acesta un talent, dar și un scop în viață.

Ai o afacere? Felicitări! Te-ai gândit că numele tău o poate personaliza și scoate în evidență printre concurenți? Un Brand Personal te poate ajuta în dezvoltarea businessului.

De ce ai avea nevoie de Personal Branding?

Dacă răspunzi la aceste 3 întrebări cu DA, deja știi că trebuie să citești mai departe articolul.

  1. Ai o idee unică, un vis pe care să îl poți monetiza? Brandingul personal te ajută să fii promotorul acestei idei, e destul să ieși în față și să-ți asumi un rol.
  2. Vrei să fii observat de către publicul tău țintă și să te deosebești de concurenți? Brandingul personal te va ajuta să ai mereu un flux bun de clienți, să-ți poziționezi produsul mai sus decât media pe piață, să negociezi mai cu talent, să reduci cheltuielile de promovare pentru o perioadă îndelungată și să-ți diversifici produsele/serviciile.
  3. Crezi că ai un talent, abilități deosebite și îi poți învăța pe alții meseria ta? Brandingul personal te va ajuta să te faci remarcat și recomandat, să devii expert în domeniu.

Vezi: Branding Personal: punctul Forte în Marketingul de Zi cu Zi

Ce este un Brand?

Brandul este o marcă comercială sau un nume, care înseamnă ceva în mintea potențialilor clienți. De regulă, acest nume creează asocieri pozitive și trezește în rândul consumatorilor anumite așteptări. Un brand este ușor de recunoscut după elementele de bază, începând cu: stilul, ambalajul, denumirea, sloganul, logo-ul, mascota, mirosul și gustul. Elementele unui brand întotdeauna definesc valoarea acestuia, ele niciodată nu se aleg întâmplător. 

De exemplu, Coca-Cola mereu amintește de sărbătoare și veselie, aceasta fiind și prima asociere pe care o trezește în mintea consumatorilor. Aceștia, indubitabil, vor merge să cumpere acest produs ori de câte ori vor avea un motiv de a sărbători. 

Cine este Omul-Brand?

Asemeni brandului, mărcii comerciale, și numele unui om poate trezi anume asocieri în mintea consumatorilor. Dacă e să facem o asociere între o marcă comercială și o persoană, diferențele dintre acestea ar arăta cam așa:

Marcă – – – – – > Persoană 

  • Denumire – – – – – > Nume/ Pseudonim
  • Logo – – – – – > Semnătură, ștampilă, logo
  • Scris – – – – – > Scris 
  • Ambalaj – – – – – > Aspect fizic, stil 
  • Slogan – – – – – > Deviză
  • Personaj – – – – – > Animal, idol
  • Stil – – – – – > Gesturi, mers, vorbire
  • Gust/miros – – – – – > Parfum

Cel mai important lucru în branding este produsul. Tu niciodată nu vei putea deveni un brand puternic, atât timp cât nu ai un produs bun, un serviciu deosebit sau o idee remarcabilă.

Citește și: Eu la mama-s Influencer. Cum construiești Brandul Personal pe Social Media?

Cum construiești un brand în 3 pași simpli?

Înainte de toate, încearcă să răspunzi la 3 întrebări: De ce faci ceea ce faci (scopul)? Pentru cine o faci (publicul)? Ce vrei să transmiți (valoarea produsului/serviciului)?  

De unde începi? 

  1. Identifică calitățile tale personale și înțelege la ce ești cel mai bun. Care este arhetipul tău? S-ar putea să fii un expert bun. Perfect, poziționează-te așa și cheamă oamenii să vină după sfatul tău. Anume identificarea punctelor de diferențiere și scopul te vor ajuta să-ți creezi o strategie bine pusă la punct.
  2. Alege elementele tale de bază, care te vor caracteriza și vor crea asociații. Gândește-te la sloganul tău, culorile care vor domina brandul tău, semnătura, stilul tău vestimentar, dar și stilul de a scrie etc. Toate aceste elemente trebuie să fie într-o armonie, asta te va ajută să creezi o imagine, emoții și idei care vor atrage atenția publicului tău. 
  3. Începe să te promovezi pe rețelele sociale. Promovarea pe rețelele sociale funcționează foarte bine dacă știi cum să comunici corect, aducând utilitate publicului. Cel mai important este să simți legătura dintre ceea ce vrei să transmiți și felul în care o faci. Fii sincer și răbdător și, dacă aduci valoare oamenilor, ei singuri vor veni la tine.

Cum creezi Strategia de Brand

Evident, o strategie începe cu o analiză complexă și, în special, se bazează pe studierea a 3 aspecte:

  • Brandul (afacerea sau persoana, dacă este un brand personal)
  • Piața (se face analiza concurenților, a trendurilor, a nișelor de pe piață)
  • Publicul (analiza publicului țintă, cui ne adresăm, ce așteptări au consumatorii, cu ce se ocupă, ce le place etc.)

Atunci când creezi o strategie de brand, e foarte important să începi cu tine, întrebările de bază fiind: Cine sunt eu? Cum mă analizez? Ce cred alții despre mine? 

Ce te motivează pe tine să faci ceea ce faci? Sapă adânc în motivații și vei găsi răspunsul. În lumea modernă, psihologia și brandingul sunt mai aproape ca niciodată. Ele merg, de fapt, mână în mână. Întreabă oamenii cum te văd ei de la o parte: Care este punctul tău forte? Care este partea ta slabă? Dacă răspunzi la aceste întrebări, vei obține exact ce ai nevoie pentru a realiza strategia ta de brand. Dacă tu te vezi exact așa cum te văd și alții – strategia ta merge în direcția potrivită. 

Informații utile: De vorbă cu Oana Mădălina Vasiu: „Email Marketingul este un element de popularizare a Content Marketingului”

Ce strategie alegi? 

În general, există 4 tipuri de strategii care îți pot fi de folos:

  1. Strategia bazată pe individualism. Presupune cunoașterea permanentă a sinelui și autoperfecționarea. Se rezumă la meditații despre viață, dorința de a fi o personalitate puternică, de a avea un drum propriu etc. Coca Cola, McDonald’s, Starbucks, Louis Vuitton sunt brandurile care reprezintă această strategie. 
  2. Strategia bazată pe schimbare. Se caracterizează prin spirit gata de risc, leadership, ambiție. Această strategie o reprezintă Steve Jobs, Nike, Richard Branson.
  3. Strategia bazată pe apartenență. Se orientează către socializare și relațiile dintre oameni, viața în societate, comunicare, crearea relațiilor de durată, necesitatea de a aparține unui grup. Henry Ford, Volkswagen sunt exemple de branduri care reprezintă această strategie. 
  4. Strategia bazată pe stabilitate. Această strategie este aleasă de cei care simt necesitatea de a fi protejați, de a simți liniște și pace. Uneori ea reprezintă un schimb material, orientat spre dominare și control. Winston Churchill, William Shakespeare, Mercedes, Chanel, Prințesa Diana și chiar Maica Tereza au ales această strategie pentru a se realiza. 

Ai înțeles esența? Brandingul personal se rezumă, de fapt, la misiune, valori, avantajele și mesajul pe care vrei să le transmiți lumii.

2 Etape importante în crearea Strategiei de Personal Branding

  1. Crearea aspectului fizic și a stilului personal în branding. 

Creează-ți ambalajul 🙂 Asigură-te că ai un stil al tău. Elementele vizuale sunt acelea care transmit o informație publicului tău, prin culoare, formă, design. În crearea brandului personal mai trebuie să ții cont de stereotipurile publicului. Fie profită de ele, fie mergi contra lor. Așa tot te poziționezi. 

De exemplu, pentru Steve Jobs, elementul de bază a fost minimalismul. Acest lucru se observa atât în produsul său, cât și în stilul de a prezenta acel produs. Prin felul lui de a fi, el a atras milioane de oameni care apreciază simplitatea și eficiența. Atunci când stilul tău reflectă cine ești cu adevărat, oamenii te vor crede.

Vezi și: De ce te doare capul de la Strategia de Marketing

Uneori, chiar și unele lucruri care ți se par neajunsuri la tine, te pot scoate în evidență și deveni semnătura ta. Dacă ai ceva deosebit în înfățișaree: fie ești micuț de statură sau porți ochelari, sau ai barbă etc., folosește-te de asta și creează o sinergie între aspectul și businessul tău. De exemplu, Woody Allen a ales să evidențieze ochelarii săi în logo și alte materiale promoționale. Te poți gândi și la o cartea de vizită neobișnuită.

  1. Promovarea brandului personal

Nu poți începe promovarea dacă nimeni nu te cunoaște, dacă n-ai adus o minimă valoare publicului și nimeni nu te poate recomanda. Ideal ar fi să ai un website de prezentare, o pagină pe rețelele sociale sau canal de YouTube, prin care oamenii să te cunoască mai bine. La fel, ar fi ideal să ai experiență în networking, măcăr 5 întâlniri pe săptămână fie cu clienți potențiali, colaboratori sau să mergi la evenimente. 

Cum te promovezi Eficient în Online?

Creează content interesant și util publicului. Cel mai important este ca totul să fie în armonie cu stilul tău de brand. Atunci totul va fi natural, ușor și interesant. Pe oameni îi atrag oamenii, fii tu acel om deosebit, care va atrage energetic mii de alți oameni. 

Alege atent colaborările. Atunci când devii influencer, la sigur vei avea propuneri de a face publicitate pentru alte branduri. Nu accepta orice, alege doar brandurile și publicitatea care se potrivesc brandului tău. 

Adaugă plus-valoare pe diferite canale de promovare. Dacă ai ales să te promovezi pe mai multe canale, gândește-te cu ce se va deosebi conținutul pe fiecare dintre ele. Caută să înțelegi foarte bine specificul canalelor, pentru că oamenii sunt pe o rețea sau alta din diferite motive. De exemplu, pe Facebook contează mai mult textul, iar pe Instagram – imaginea.

Fii consecvent și sistematic. Postează regulat, dar nu exagera cu aceasta. Caută oameni interesați de ceea ce livrezi, care ar distribui și comenta contentul tău. Nu-i plictisi și nu-i supraîncărca cu informație.

Urmărește oamenii care îți plac și observă cum se promovează aceștia. Analizează contentul lor și adaptează-l la stilul și publicul tău. Astfel, vei fi mereu inspirat și motivat să te promovezi eficient. 

Sunt doar 5 secrete, ai numărat? Dacă faci ceea ce-ți place și crezi în tine, fii sigur că vei reuși. Asta doar dacă ai o strategie bine pusă la punct 😉

Sfaturi utile: Cum planifici o Campanie pe Facebook: 5 etape de urmat pentru un rezultat de invidiat