Pentru a avea profit, orice business are nevoie de un sistem automatizat. E vorba despre o pâlnie de vânzări, care funcționează prin publicitate. Aduce treptat clientul spre cumpărare. După ce a cumpărat, vizează cumpărarea repetată. 

Aici avem setul minim și obligatoriu de instrumente de analiză de care orice business are nevoie, chiar și în etapa MVP a proiectului. Sunt elementele de bază ale unei pâlnii, fără de care nu poți porni la drum. 

Vezi: 31 Resurse Gratuite cu Imagini de Înaltă Calitate

1. Google Tag Manager

Toți cei care au vreo legătură cu site-urile știu despre GTM .

Este o etichetă care, o dată instalată pe un site sau o aplicație mobilă, permite ca toate codurile necesare pentru serviciile de analiză să fie integrate pe site sau în aplicație în interfața GTM.

După instalare, poți introduce coduri pentru diverse servicii, majoritatea fiind configurate automat atunci când sunt sincronizate cu GTM.

Nu trebuie să deranjezi de fiecare dată programatorii, când ai nevoie să instalezi un nou cod pe site, într-un anumit loc și într-un anumit mod. Mai mult, cu ajutorul GTM, poți configura urmărirea acțiunilor utilizatorilor, de exemplu: vizite pe anumite pagini, click-uri, click-uri pe butoane, trimiterea formularelor, evenimente, conversiile vânzărilor online. Astfel, poți transfera informațiile către serviciile de analiză relevante.

Toate serviciile pe care le vom lua în considerare în acest articol, îți recomand să le integrezi într-un site web sau într-o aplicație mobilă prin GTM preinstalat.

2. Google Analytics

GA este principalul instrument de analiză web care colectează informații despre utilizatori, segmente de public, acțiuni, surse de trafic, click-uri pe un site web sau o aplicație mobilă. 

Legătura cu un cont publicitar permite să conectezi campaniile publicitare din Google Ads cu acțiunile vizate pe site sau în aplicație și să configurezi campanii publicitare eficiente optimizate pentru conversie, să analizezi eficiența diverselor surse de publicitate, canale și setări de targetare.

Capacități de analiză:

  • analiza traficului;
  • urmărirea datelor SEO;
  • analiza și segmentarea publicului țintă;
  • urmărirea acțiunilor, evenimentelor vizate, precum și a setărilor de conversie;
  • sistem de raportare și multe altele.

Google Analytics este centrul pentru toate informațiile despre site, vizitatori, comerț electronic și promovare. 

Citește: 11 motive pentru care afacerea ta are nevoie de Video Marketing!

3. Facebook Pixel

FB Pixel conectează cabinetul publicitar Facebook și, în consecință, campaniile publicitare Facebook și Instagram cu acțiuni vizate pe site-ul web sau aplicația mobilă.

FB Pixel îți permite să configurezi unul dintre cele mai eficiente tipuri de campanii publicitare, în care FB și Instagram servesc ca surse de trafic, iar un site web, magazin online sau Landing Page convertește traficul în comenzi, vânzări, abonamente, descărcări de aplicații mobile și altele.

Cu ajutorul Facebook Pixel se colectează date despre performanța publicitară, conversii și click-uri, precum și se personalizează rapoartele.

Pixelul se creează în Facebook Events Manager, unde poți găsi versiunea necesară a codului, apoi să integrezi codul pe site cu GTM. Poți să-l adaugi manual sau prin orice alt serviciu partener.

După instalarea pixelului, poți accesa setările evenimentelor din FB.

Este un instrument puternic pentru îmbunătățirea performanței publicitare. Pixel colectează și segmentează publicul, care poate fi important în continuare pentru retargeting și formarea audiențelor look-alike pentru reclama ta.

4. Urmărirea apelurilor (Call tracking)

Din ce în ce mai multe comunicări de afaceri sunt transferate către rețelele sociale și mesageria instantanee. Cu toate acestea, apelurile telefonice rămân un canal important de comunicare și vânzare pentru companii. Urmărirea apelurilor permite identificarea surselor și activităților publicitare, înregistrează apelurile și ajută managerii de vânzări să le califice.

Este un instrument foarte eficient atunci când este complet integrat cu întregul sistem de analiză: Google Analytics, Google Ads, Facebook Ads și sisteme CRM.

Sistemul funcționează grație unui cod care este plasat pe pagina site-ului, unde este indicat numărul de telefon de serviciu. Atunci când un client formează numărul, sistemul îl înlocuiește cu altul și, prin urmare, este clar de unde a venit clientul și la ce etapă a pâlniei de vânzări este. 

Vezi și: 12 Trucuri de Skimmer Copywriting sau cum ții cu Ochii pe Text un Utilizator de Smartphone

Datorită urmăririi apelurilor, poți:

  • selecta cele mai eficiente canale de publicitate;
  • primi feedback de la cumpărători;
  • controla munca operatorilor;
  • gestiona reclamațiile clienților;
  • experimenta cu instrumente de marketing, seta apeluri automate și altele.

Urmărirea apelurilor – ca parte a pâlniei de vânzări, se integrează ușor cu sistemele de analiză și CRM și este o parte importantă a sistemului de vânzări.

5. Telefonie IP

Îți permite să controlezi și să automatizezi comunicarea cu clienții și utilizatorii, în principal cu departamentul de vânzări și cu serviciul pentru clienți. Telefonia IP poate face parte dintr-un sistem de urmărire a apelurilor sau poate acționa și ca un instrument de marketing separat. Cel mai important plus al telefoniei este comunicarea ieftină și capacitatea de a cumpăra numere de telefon din orice țară din lume.

Telefonia IP este o centrală telefonică electronică virtuală. Cu câțiva ani în urmă, pentru a obține propriul PBX, companiile erau nevoite fie să cumpere un dispozitiv separat, fie să instaleze și să configureze un software specializat, precum și să întrețină serverul și să plătească pentru serviciile administratorului de sistem care este implicat în acest lucru. 

Acum totul este mult mai ușor. Există servicii care oferă totul “la cheie”. Orice utilizator se poate ocupa de configurare și înregistrare.

Un plus fundamental este integrarea ușoară cu canalele de vânzare.

6. CRM

CRM este un program pentru automatizarea proceselor de afaceri. Asigură comunicare între companie și clienți, menține o bază de date și organizează comunicarea instrumentelor de marketing și analitice. CRM trebuie să înregistreze toate acțiunile și contactele cu potențiali clienți (lead-uri), calificările și comunicarea acestora în toate etapele procesului de vânzare.

Pentru a înțelege ce este și cum funcționează, imaginează-ți o bază de date care stochează profilurile clienților, cu toate datele, numerele de telefon, rețelele și mesageriile, istoricul comenzilor, înregistrările, ceea de ce s-au interesat și nu au cumpărat. La fel ca și click-urile pe reclame, timpul petrecut pe diferite pagini de produse și altele.

Util: Cum scrii texte care VÂND? Află 9 Formule + Exemple de Copywriting

CRM deschide posibilități foarte largi, la care se adaugă:

  • managementul proiectelor;
  • capacitatea de a programa clienții la timp;
  • eliberarea automată a formularelor de documente;
  • contabilitate;
  • integrare cu telefonie și multe altele.

Câteva dintre cele mai populare CRM sunt: amoCRM, Zoho, Hubspot, Agile CRM, Bitrix24

7. Analiza End-to-End

Analiza End-to-End este un sistem de monitorizare a pâlniei de vânzări în toate etapele. Sarcina analizei end-to-end este de a colecta date de la diverse instrumente și servicii, a agrega și a prezenta date analitice complexe pentru campanii publicitare și vânzări, inclusiv rezultatele financiare ale vânzărilor.

Poți configura analize end-to-end bazate pe Google Analytics prin integrarea profundă și importul de date din alte servicii și sisteme CRM sau cu servicii speciale.

Aceste servicii pot:

  • culege statistici din diferite sisteme de publicitate;
  • urmări și analiza conversiile intermediare;
  • extrage datele din CRM;
  • analiza canalele de marketing (rețele sociale, căutare, mesagerie instantanee) și multe altele.

Utilizatorul primește date cuprinzătoare sub formă de diagrame, rapoarte, indicatori de venit și rentabilitate a investiției, precum și posibilitatea de a le sorta după canale, perioade de timp și audiențe.

Analiza end-to-end devine un element obligatoriu pentru o afacere ai cărei proprietari vor să țină pasul cu vremurile, să știe de unde provin clienții potențiali și cum să-i influențeze.

Ai nevoie de o pauză: 10 Seriale pentru Antreprenori despre Business, Marketing, Bani și Influență

Concluzii

Fiecare afacere are propriile sale caracteristici unice și necesită instrumente de analiză, personalizare și integrare specifice domeniului.

Digital Marketing nu este atât o teorie, cât un proces practic bazat pe utilizarea acestor servicii și instrumente, care sunt componentele unei pâlnii de vânzare. 

Chiar dacă intenționează să externalizeze partea de promovare, fiecare antreprenor trebuie să înțeleagă pentru ce plătește și cum funcționează procesele din pâlnia de vânzări.

Pin It